Notarul public îndeplinește următoarele acte și proceduri notariale
-
redactarea înscrisurilor cu conținut juridic, la solicitarea părților;
-
autentificarea înscrisurilor;
-
procedură succesorală notarială;
-
certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;
-
legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum și a sigiliilor;
-
darea de dată certa înscrisurilor;
-
primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral;
-
actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor;
-
legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
-
efectuarea și legalizarea traducerilor;
-
eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;
-
activități fiduciare, în condițiile legii;
-
numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;
-
înregistrarea și păstrarea, în condițiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;
-
certificarea etapelor procedurale ale licitațiilor și/sau ale rezultatelor acestora;
-
procedura divorțului, în condițiile legii;
-
emiterea certificatului european de moștenitor
-
lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor;
-
emiterea titlurilor executorii notariale
-
orice alte operațiuni prevăzute de legii